Turnul colosal este vizibil de la distanţa de 100 de kilometri. Înălţimea sa face ca temperatura exterioară să fie cu opt grade mai mică la etajele superioare faţă de cea de la nivelul solului. Burj Khalifa reprezintă o adevărată emblemă a opulenţei acestui emirat, grav afectat de prăbuşirea pieţei imobiliare interne, ca urmare a scăderii preţurilor cu 50 la sută anul trecut.
În Burj Khalifa sunt 1044 de apartamente rezidenţiale de 5 stele, 49 de etaje de birouri şi un hotel Armani, cu 160 de camere răspândite la primele 39 de etaje. Întreaga structură mai include un parc de 11 hectare, 6 minilacuri cu fîntîni arteziene şi 3000 de locuri de parcare subterane. Grandiosul spectacol de inaugurare a fost realizat de experţi din Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. Jocuri de lasere, muzică, focuri de artificii şi o fântână arteziană hi-tech sunt ingredientele principale ale acestui show structurat în trei acte, menit să surprindă etapele conceperii şi construirii proiectului Burj Dubai.
Şase mii de oameni au luat parte la ceremonia de inaugurare. Aproape 2.000 de poliţişti şi agenţi de pază au fost desfăşuraţi pe străzi. Lunetişti şi 40 de camere de luat vederi au supravegheat zona. Din luna februarie la Burj Khalifa se vor muta primii din cei 12.000 de rezidenţi. Preţurile locuinţelor din turn au scăzut de la 2.700 de dolari pe metru pătrat în 2008 la mai puţin de 1.350 de dolari pe metru pătrat în prezent. Cel mai înalt zgârie-nori din lume şi-a pierdut anul trecut 50 la sută din valoare, iar anul acesta ar mai putea pierde 30 la sută.
Inaugurarea acestei clădiri a cărei construire a costat nu mai puţin de 1,5 miliarde de dolari, are loc pe fondul îngrijorărilor provocate de recenta criză financiară bogatul emirat Dubai în pragul falimentului. Cu toate acestea, autorităţile emiratului au organizat o extravagantă petrecere de inaugurare.
În pofida crizei, nici petrecerea organizată la Dubai cu prilejul Anului Nou nu a fost mai puţin spectaculoasă. Totul a pornit de la una dintre companiile de stat care ţineau în picioare economia emiratului. Dubai World, o megacorporaţie cu activităţi în construcţii faraonice şi investiţii imobiliare în întreaga lume, a cerut o păsuire de 6 luni a datoriilor care se ridicau la astronomica cifră de 59 de miliarde de dolari. Salvarea a venit în ultimul moment din partea emiratului Abu Dhabi, care i-a virat Dubaiului suma de 10 miliarde de dolari pentru a plăti cele mai urgente poliţe.
articol preluat din realitatea.ro


