Telefoanele cu touchscreen ne sunt cunoscute încă de pe vremea când umblam cu "cărămizi" precum Nokia 5110 sau Ericsson A1018 - adică de pe la începutul anilor 2000. În acea perioadă, puţini aveau un telefon cu touchscreen (Communicator-ul era cel mai răspândit), şi aceea dispuneau de foarte mulţi bani. Sau aveau părinţi cu foarte mulţi bani. Cu alte cuvinte, nu era de ajuns să fii pasionat.
A trecut un deceniu de atunci, iar situaţia s-a schimbat enorm. Te uiţi acum pe stradă şi vezi copii şi adolescenţi cu gadgeturi ultimul răcnet. Totul este perfect normal, nimeni nu mai deschide larg ochii ca înainte. Tehnologiile avansate sunt acum disponibile publicului larg şi, datorită volumelor mari de producţie, au devenit accesibile ca preţ.
Una dintre tehnologiile populare cu care avem de a face în ultimii trei ani este cea de producere a ecranelor capacitive. Aceastea au ridicat la un alt nivel modul în care interacţionăm cu gadgeturile, în special cu telefoanele, playerele multimedia şi tablet PC-urile.
Înaintea ecranelor capacitive au dominat însă cele de tip rezistiv (ce-i drept, nici nu prea au existat alternative), dar acestea din urmă sunt acum pe cale să fie depăşite căci şi-au epuizat resursele evolutive. Să vedem totuşi ce le diferenţiază şi de ce am renunţa la bătrânul touchscreen rezistiv în favoarea unuia capacitiv. Mai întâi o scurtă prezentare a principiilor de funcţionare.
Principii de funcţionare
Ecranul rezistiv
La ora redactării articolului, cele mai multe dispozitive electronice au touchscreen rezistiv. În acest caz, panoul este acoperit de două straturi metalice subţiri (unul cu proprietăţi conductive, celălalt rezistive), între care există un mic spaţiu. În momentul în care ecranul devine activ, cele două suprafeţe încep să fie străbătute de un curent electric. Prin apăsarea cu degetul sau cu stylus-ul pe display, se realizează contactul fizic între suprafeţe, iar câmpul electric se modifică. Procesorul telefonului calculează coordonatele punctului de contact şi apoi le interpretează prin intermediul software-ului.
Ecranul capacitiv
Ecranele capacitive dispun de o singură suprafaţă amplasată pe panou, suprafaţă care se încarcă cu sarcină electrică. Când atingi ecranul cu degetul, o parte din sarcină se transferă în corpul tău, cea de pe panou diminuându-se. Diferenţa se măsoară prin amplasarea unor circuite speciale în colţurile ecranului, iar cu ajutorul lor se calculează coordonatele.
Fiecare tehnologie are avantaje şi dezavantaje, însă cea capacitivă are câteva caracteristici superioare ce nu pot fi implementate la panourile rezistive. Să punctăm aşadar:
Avantaje şi dezavantaje
Ecran capacitiv
[+] suport pentru gesturi multitouch;
[+] luminozitate bună;
[+] foarte sensibil la atingere;
[-] necesită contact direct cu degetul (nu funcţionează cu stylus, trebuie un corp conductiv);
[-] apa si alte elemente chimice prezente pe display afecteaza acurateţea;
[-] consumă mai multă energie;
[-] tehnologie mai scumpă.
Ecran rezistiv
[+] consumă mai puţină energie deoarece foloseşte componente pasive;
[+] este mai ieftin;
[+] poate fi utilizat atât cu degetele, cât şi cu stylus-ul sau cu mănuşi (recomandat în mediul industrial);
[-] nu suportă gesturi multitouch;
[-] luminozitate mai slabă;
[-] senzitivitate mai mică, necesită exercitarea unei presiuni;
[-] îşi pierde sensibilitatea în timp.
Multi-touch: primul contact
Ecranul capacitiv a devenit cunoscut publicului larg odată cu lansarea primului iPhone, în 2007. Faptul că puteai să-l manevrezi cu uşurinţă, fără stylus, a constituit o atracţie. Dar cel mai mare impact l-a avut cu siguranţă controlul multi-gestual. Aş spune că Apple a făcut un triplu salt record: premieră (telefon), tehnologie (ecran capacitiv), inovaţie (multitouch). Evident, inovaţie pentru publicul larg. Pionierii acestei tehnologii au realizat încă din anii '80 dispozitive cu ecrane multitouch, dar nu pentru consumatorii de rând.
Tot în 2007, Microsoft a lansat Surface, o masă multitouch de mari dimensiuni (30 inch) cu un suport multitouch extrem de complex. Preţul (între 5.000 $ şi 10.000 $) a făcut din ea un produs exclusivst, nu popular ca telefonul Apple.
Revenind în zilele noastre, din ce în ce mai mulţi producători ne oferă gadgeturi cu ecran capacitiv. Trebuie să ştii însă că un display capacitiv nu oferă automat şi control multitouch. Depinde de producător dacă introduce un astfel de suport sau nu. Mai mult decât atât, şi multitouch-ul este complex sau simplist, în funcţie de diversitatea acţiunilor ce pot fi executate. Aşadar, când cumperi un gadget cu ecran capacitiv, încearcă să afli dacă permite control multi-gestual sau nu.
2010 - revoluţia ecranelor capacitive
Am ales să ne axăm pe ecranele capacitive pentru că aceasta este tendinţa producătorilor în 2010 şi în viitor. Conform ultimelor informaţii din Taiwan (locul unde sunt fabricate majoritatea panourilor), ecranele capacitive le vor depăşi la număr pe cele de tip rezistiv chiar din acest an. Înseamnă că oferta de gadgeturi cu ecran capacitiv va fi foarte diversificată, iar preţul va scădea semnificativ.
Touchscreen-ul este perceput în general drept ceva spectaculos, de impact. Dar chiar dacă s-a ajuns la realizarea unor interfeţe deosebit de spectaculoase, nu puţini sunt aceia care după o astfel de experienţă vor să revină la telefonul clasic. Asta nu poate însemna decât un singur lucru: ecranele sensibile la atingere mai trebuie îmbunătăţite. Este adevărat că experienţa nu depinde direct de tehnologie (ea fiind destul de avansată) ci de factori precum dimensiunile şi calitatea ecranului sau implementarea soft-ului.
[...]Cuvinte cheie: display, capacitiv, rezistiv, multitouch
Subiecte asemănătoare:
» Masă multitouch de 4 ori mai mare decât iPad-ul
» Intel Wireless Display sau cum conectezi un LCD TV prin WiFi
» Vom vedea filme 3D fără să purtăm ochelari
» Mouse-ul cu tehnologie multitouch, o ambiţie Microsoft
» Sony Ericsson MH907 – headset-ul capacitiv, fără butoane
Articol original - Capacitiv versus rezistiv. Revoluţia ecranelor capacitive, de pe site-ul go4it.ro
